Primarul unei comune din Bistrița-Năsăud a pus mâna pe topor și a spart geamurile și ușile unui bar

Primarul comunei Uriu, din Bistriţa-Năsăud, împreună cu angajaţii Primăriei au distrus geamurile şi uşile unui bar din localitate care ar fi fost construit fără autorizaţie.

Cecilia Tarniţă, proprietara barului, a declarat pentru Mediafax că a fost sunată de angajata localului să vină urgent pentru că primarul, viceprimarul şi angajaţii Primăriei vor să scoată toate bunurile din bar şi să îi evacueze forţat.

Potrivit femeii, imediat ce a ajuns la local, primarul şi angajaţii săi au distrus geamurile şi uşile barului cu toporul, apoi au intrat în local, de unde au luat băutura, vesela, mobilierul şi aparatura. Ea spune că nu a fost înştiinţată de decizia de evacuare. În plus, susţine că a acţionat în judecată Primăria Uriu din Bistrița-Năsăud, solicitând intrarea în legalitate a construcţiei.

„Am fost sunată să vin urgent la bar că sunt primarul şi angajaţii Primăriei. După ce am venit mi-au spus să deschid uşile şi să îmi iau marfa că au ordin de evacuare. Le-am spus că executarea se face cu un executor judecătoresc iar primarul mi-a spus că în sat el e executorul. Nu le-am deschis uşile. Au spart uşile, iar domnul primar a spart geamul cu toporul şi au scos marfa. Nu ştiu unde au dus-o”, a povestit Cecilia Tarniţă.

Primarul comunei Uriu, Petru Şerban recunoaşte că actualii proprietarii ai barului nu au fost înştiinţaţi că urmează să fie evacuaţi, dar susţine că motivul este că nimeni nu ar fi anunţat la Primărie că barul şi-a schimbat proprietarul în urmă cu un an. Astfel, toate actele legate de evacuare au fost fost trimise fostei proprietare a barului, care ar fi acceptat chiar şi demolarea acestuia.

„Acest local nu are autorizaţie de construire şi a fost ridicat pe domeniul public. El fusese tolerat de-a lungul timpului (…) Vom face aici o piaţă agroalimentară. Am făcut demersurile legale după ce consiliul local a decis desfiinţarea tutoror construcţiilor amplasate ilegal pe domeniul public. Este vorba de acest bar şi de două garduri”, susţine primarul din Bistrița-Năsăud.

Deşi intervenţia primarului a fost contestată de localnici, acesta spune că Primăria trebuie să elibereze construcţia pentru a pune, ultrerior, în aplicare, decizia de demolare. „Aparatul Primăriei este organ executor şi poate să facă această executare silită. Primăria poate să facă legal, în baza hotărârii consilului local executarea silită, să elibereze construcţia în vederea punerii în aplicare a deciziei de demolare. Noi am luat toate bunurile mobile le-am depozitat într-un spaţiu pe care l-am izolat, am făcut un proces verbal cu tot ce era acolo şi ei pot veni în 30 de zile să îşi revendice bunurile. Am procedat conform Codului Civil. Nu am spart ca să facem jaf ci ca să punem în aplicare legea. Dacă am greşit vom vedea. Am apărat bunurile comunei şi le voi apăra cu orice preţ”, a mai spus primarul Petru Şerban.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.