Primarul din Băile Herculane vrea Turn Belvedere pe Platoul Coronini, unde are loc spirala MISA

spirala MISA

Primarul oraşului Băile Herculane, Cristian Miclău, vrea să construiască un Turn Belvedere pe Platoul Coronini, acolo unde în fiecare primăvară are loc spirala MISA.

Edilul din Băile Herculane, Cristian Miclău, a declarat presei că îşi doreşte să atragă cât mai mulţi turişti în staţiune şi pentru a obţine asta şi-a propus să construiască un Turn Belvedere pe Platoul Coronini.

„Am considerat că Platoul Coronini se pretează la ceea ce ne dorim noi. Este un traseu uşor de parcurs, turiştii vor urca pe scări până în vârful turnului, gratuit, şi vor avea parte de cea mai frumoasă imagine a staţiunii. Soluţia tehnică va fi din structură metalică”, a declarat Cristian Miclău.

În fiecare an, în jurul datei de 1 Mai, mii de yoghini se adună în Băile Herculane pentru a participa la spirala MISA. În acea perioadă locurile de cazare sunt ocupate în proporţie de sută la sută, iar comercianţii din staţiune abia aşteaptă momentul când yoghinii ajung în Herculane, deoarece le cresc vânzările. Practic, este perioada cea mai profitabilă din an, din punct de vedere economic, pentru Băile Herculane.

Anul acesta aproximativ 3.000 de persoane au participat în perioada 26 aprilie- 7 mai la Tabăra MISA. Spirala MISA are loc pe Platoul Coronini din staţiunea Băile Herculane, un loc considerat sacru.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.