Polițiștii sibieni, apel la calm și răbdare adresat șoferilor care circulă pe Valea Oltului

Valea Oltului. sursa foto: Digi24
Valea Oltului. sursa foto: Digi24

Poliţiştii sibieni fac apel la calmul şoferilor care circulă, începând de vineri până duminică, pe DN 7, Valea Oltului, în zona localităţii Boiţa, unde se lucrează la drum, traficul desfăşurandu-se cu greutate.

„Vă reamintim că, în această perioadă pe DN 7, Valea Oltului, din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă în zona localităţii Boiţa, traficul rutier se desfăşoară îngreunat. Dat fiind faptul că este sfârşit de săptămână, se anticipează creşteri semnificative ale valorilor de trafic, îndeosebi vineri şi duminică, răbdarea şi fair-play-ul fiind calităţi importante de care trebuie să dea dovadă şoferii care circulă pe acest tronson de drum şi nu numai”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

Soferii ar trebui să ia în calcul atunci când pleacă la drum că vor aştepta în trafic, pe Valea Oltului, din cauza lucrărilor la carosabil, potrivit g4media.ro.

„Dacă Valea Oltului este pe traseul dumneavoastră de deplasare, vă recomandăm să vă alocaţi o marjă de timp mai mare în cazul în care vă propuneţi să ajungeţi la destinaţie la o oră prestabilită! În plus, vă recomandăm să respectaţi regimul legal de viteză impus pe tronsonul de drum, să semnalizaţi din timp şi să vă asiguraţi foarte bine înainte de a schimba direcţia de deplasare, să păstraţi distanţa de siguranţă faţă de cel care circulă în faţă şi să respectaţi cu stricteţe semnalizarea rutieră şi indicaţiile poliţiştilor rutieri care dirijează traficul în zonă”, se mai precizează în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.