O profesoară s-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat să poarte mască de protecţie în timpul orelor

FOTO: leo2014/Pixabay.com
FOTO: leo2014/Pixabay.com

Este anchetă la Oradea după ce o profesoară nu a purtat mască de protecţie în timpul orele pe care le susţinea la două unităţi de învăţământ. Mai mult, aceasta a instigat şi alte cadre didactice şi alţi părinţi să facă acelaşi lucru.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă şi abuzul în serviciu.

Profesoarea respectivă este titular la Şcoala Gimnazială nr.1 Bulz şi predă și la Şcoala Gimnazială Dacia Oradea. Potrivit anchetatorilor, nu a purtat mască de protecţie impusă în contextul actual al riscului de infecţie cu virusul Sars-Cov-2, deși i-a fost atrasă atenţia în repetate rânduri.

“La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află înregistrat dosarul cu nr. 4501/P/2020 în care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunile de zădărnicirea combaterii bolilor, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi abuzul în serviciu, constând în aceea că de la începutul anului şcolar 2020-2021, respectiv din data de 1 septembrie 2020, doamna profesoară X, titular la Şcoala Gimnazială nr.1 Bulz şi cu completarea normei didactice la Şcoala Gimnazială Dacia Oradea, nu a purtat mască de protecţie impusă în contextul actual al riscului de infecţie cu virusul Sars-Cov-2, fiindu-i atrasă atenţia în repetate rânduri cu privire la acest aspect, însă aceasta nu s-a conformat”, se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit aceleiași surse, că profesoara a instigat şi alte cadre didactice şi părinţi de a nu purta masă sau de a lăsa copiii fără mască la orele de limba engleză.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.