George Scripcaru, primarul în funcție al municipiului Brașov, urmărit penal de DNA sub control judiciar pentru santaj

George Scripcaru, sursa: Facebook

Primarul în exerciţiu al municipiului Braşov, George Scripcaru, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, într-un dosar în care este acuzat de şantaj. În același dosar este cercetat și directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov, pentru promovarea electorală în mijloacele de transport în comun din oraș.


„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2020, față de fiecare dintre inculpații: SCRIPCARU GEORGE, primar în exercițiu al municipiului Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj; CORNEA GEORGE MIHAI, director general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov (RATBV) SA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj în forma complicității”, a informat DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, în calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei de transport Brașov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi.

Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu Regia de transport Brașov (RATBV S.A) pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale pentru care încheiase contracte de promovare electorală.

În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte mai multe obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a municipiului Brașov, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
– să nu exercite funcția exercitarea căreia au săvârșit presupusa faptă, adică cea de primar al municipiului Brașov, respectiv pe cea de director general al RATBV S.A

De asemenea, inculpații au depus cauțiunea stabilită de procuror, de 75.000 lei – Scripcaru George, respectiv 30.000 lei – Cornea George Mihai, sume care au fost consemnate pe numele inculpaților la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.