Ce înseamnă reciclarea? Explicațiile speciliștilor de la Salubrizare Sector 5

FOTO: StockSnap/Pixabay.com
FOTO: StockSnap/Pixabay.com

Reciclarea reprezintă procesul prin care deșeurile sunt transformate în materiale și obiecte noi. Scopul său este de a refolosi materiale deja existente în loc să fie create unele noi, în scop sustenabil și economic, explică specialiștii de la Salubrizare Sector 5.

În contextul reducerii cantității de deșeuri, reciclarea reprezintă penultima componentă a ierarhiei. Cei 5 R ai reducerii risipei sunt Refuse-Refuză, Reduce-Redu, Reuse-Refolosește, Recycle-Reciclează și Rot-(lasă să) putrezească.

Refuză se referă la lipsa consumului, astfel încât să nu existe un produs care să ajungă deșeu. Situațiile în care poți refuza includ cumpărăturile la supermarket, când ți se oferă o pungă de plastic sau ieșirile în oraș, când barmanul dorește să îți pună un pai în cocktail.

Redu este acțiunea de a nu mai utiliza atât de multe produse dăunătoare. Exemplele includ plasticul de unică folosință, anumite produse cosmetice, hârtiile pe care printezi documente, hainele de tip fast fashion sau mâncărurile semipreparate.

Refolosește înseamnă reutilizarea anumitor recipiente sau ambalaje. Acest lucru poate fi realizat în 2 moduri: fie continui să folosești un obiect în același scop pentru care a fost creat, fie îl reinventezi, mai precizează specialiștii de companiei de Salubrizare din Sectorul 5.

Aceștia mai adaugă că, în prima situație putem include un borcan care, odată golit, este spălat și utilizat pentru a depozita o altă dulceață, un alt sos etc. Cealaltă opțiune necesită puțină creativitate: gândește-te la anvelope care sunt transformate în taburete.

Reciclează ar trebui să fie acțiunea care are loc după ce au fost parcurși pașii anteriori. De la plastic, sticlă, hârtie și aluminiu până la baterii, textile sau chiar ulei, există numeroase materiale care pot fi reciclate.

Nu în ultimul rând, lasă să putrezească se referă la resturile organice. Acestea pot fi transformate în îngrășământ fie acasă, fie la centre de compost.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.