Buzău: Locuințe modulare pentru sinistrații din Bisoca

exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Şase locuințe modulare vor ajunge la sinistrații din comuna Bisoca, județul Buzău, unde nouă case au fost distruse de o masivă alunecare de teren, iar 19 persoane aflate în pericol au fost evacuate din gospodării, transmite Mediafax.

alunecari teren bisocaSituația celor 19 sinistrați a fost abordată, joi, la videoconferința cu prefecții, ministrul Administrației, Gabriel Oprea, transmițându-le autorităților județene să trimită în zonă ţase locuințe modulare pentru sinistrați, având în vedere răcirea accentuată a vremii și precipitațiile prognozate.

De asemenea, ministrul Administrației, Gabriel Oprea, le-a atras atenția autorităților buzoiene să fie în permanent contact cu factorii de decizie din localitățile afectate de alunecări de teren, astfel încât să le poată transmite în mod operativ autorităților centrale solicitările acestora.

La rândul său, prefectul de Buzău, Maria Buleandră, a explicat ulterior că locuințele modulare urmează să fie aduse de către angajații Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă de la Botoșani, Consiliul Județean fiind cel care trebuie să asigure combustibilul necesar transportului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.