Brașov: Trenul-SF Hyperion intră pe ruta Bucureşti-Braşov

După concurenţa neiertătoare aplicată companiei de stat CFR Călători pe traseul spre litoral, trenul Hyperion al operatorului privat Softrans porneşte, din 15 septembrie, spre munte. La trenul privat, biletul este mai ieftin şi accesul la internet este gratuit, informează Adevărul.

tren hyparionÎncepând cu dimineaţa zilei de 15 septembrie, „trenul SF“ Hyperion va circula și pe ruta București-Brașov. Trenul va pleca din București în fiecare dimineață, la ora 9.00 şi va ajunge în Brașov la ora 11.46. Ca şi pe ruta Bucureşti-Constanţa (frecventată de transportatorul privat între 1 august şi 13 septembrie), trenul Hyperion va avea internet gratuit, iar biletul va costa cu peste 40% mai puţin decât la CFR Călători.

Concret, la aceeaşi durată de parcurs (două ore şi 40-50 de minute) pe ruta Bucureşti-Braşov, biletul la trenurile private Hyperion costă 30 de lei, în timp ce la trenurile transportatorului de stat CFR Călători costă 50,5 lei – InterRego, clasa a II-a.

Softrans oferă tarife promoţionale care lovesc frontal oferta clasică a CFR Călători. Dacă pe Bucureşti-Braşov diferenţa de preţ este de 40%, pe Craiova-Braşov aceasta urcă spre 100%. Mai exact, Softrans propune un tarif de 55 de lei pentru Craiova-Braşov (375 de kilometri), în condiţiile în care la Bucureşti nu schimbi trenul, în timp ce la CFR Călători biletul costă 102 lei şi trebuie să schimbi la Bucureşti, transportatorul de stat neavând trenuri directe.

Pe ruta Craiova-Bucureşti, biletul la Hyperion costă 40 de lei, în timp ce la CFR Călători costă 62 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.