Astăzi se deschid listele de așteptare pentru programarea la vaccinare anti COVID, etapa a III-a

Începând cu ora 9.00, se deschid succesiv listele de așteptare pentru programare la vaccinarea anti-Covid. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV) anunță că de astăzi începe și etapa a III-a de vaccinare anti-COVID-19, care se adresează populaţiei generale, dar doar în localitățile cu rata de incidență cumulată de peste 4,5 la mia de locuitori.

„Deschiderea listelor de așteptare!

În dimineața zilei de 15 martie 2021, începând cu ora 09:00, se vor deschide succesiv listele de așteptare pe județe, în conformitate cu următorul program:

9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna

11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova

13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București⚪️

„Vă informăm că pot exista perioade de mentenanță în vederea optimizării aplicației. În aceste perioade este posibil ca aplicația să funcționeze cu întârzieri.Vă mulțumim pentru înțelegere!”, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID19 (CNCAV).

În momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populația generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât și cele care vor fi operaționalizate în luna aprilie 2021. După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de așteptare.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de așteptare se va realiza în funcție de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naționale de vaccinare, și ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează: persoanele din categoria 2a (populația de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice; persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esențiale); persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populația generală).

Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de așteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populației cu risc și 25% lucrători din domenii esențiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a.

Modalitățile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de așteptare sunt următoarele: Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primește o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicație, pentru alegerea zilei și a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de așteptare, însă va pierde poziția ocupată inițial.

Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare in ziua și in intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate si nu este necesar sa confirme programarea.Persoana înscrisă în lista de așteptare are posibilitatea de a se realoca pe lista de așteptare a unui alt centru de vaccinare.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.