Victor Ciorbea: vom examina cu toată atenţia sesizările privind modificarea Codului Fiscal

0
14
Victor Ciorbea

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, fost primar general al Capitalei, a declarat luni că sesizările privind modificarea Codului fiscal vor fi analizate cu toată atenția, însă a precizat că CCR se poate pronunța pe legi și ordonanțe în vigoare.

„Vom primi probabil și am și primit până acum memorii. În mod sigur vor veni și reprezentanții confederațiilor sindicale, așa cum au promis (…) și le vom examina cu toată atenția. (…) Este o prevedere în legea 47/1992 de organizare și funcționare a CCR care stipulează expres că această Curte se pronunță asupra legilor și OUG în vigoare. (…) Nu este vorba că nu ne grăbim, vom analiza serios, mai ales că în următoarele zile vom mai primi probabil și alte memorii și alte motive și când avem soluția ne vom pronunța, pentru că, potrivit practicii CCR, noi putem, dacă sunt întrunite condițiile, cerințele constituționale ale jurisprudenței Curții și ale jurisprudenței CEDO, să ridicăm o excepție de neconstituționalitate, dar în niciun caz nu cred că este în interesul nimănui să ne grăbim și să o facem peste noapte sau fără să avem motive sau să ajungem în situația în care s-ar putea cel puțin teoretic să fie respinsă ca inadmisibilă pentru că a fost formulată cu mult timp înainte și la data judecării acea ordonanță nu este încă în vigoare”, a spus Victor Ciorbea.

El a explicat că există o practică a CCR de a se pronunța asupra ordonanțelor de urgență intrate în vigoare. „OUG a fost publicată în Monitorul Oficial și a fost depusă la cele două Camere. În același timp, se prevede expres că ea va intra în vigoare la 1 ianuarie anul viitor. Există o practică recentă a CCR în care se subliniază următorul aspect: Avocatul Poporului poate ataca o OUG cum este aceasta, adică publicată în Monitorul Oficial, dar neintrată în vigoare, dar la data când este examinată excepția de neconstituționalitate de către CCR OUG trebuie să fie în vigoare. Dacă noi am face foarte rapid, pe repede înainte am formula această excepție și să luăm ca ipoteză că CCR, l-a rândul ei, s-ar grăbi să o soluționeze înainte de 1 ianuarie ar constata că este inadmisibil”, a arătat Victor Ciorbea.

LĂSAȚI UN MESAJ


*