Tulcea. Un bărbat băut a distrus mai multe mașini parcate 

Un bărbat s-a ales cu  dosar penal după ce a deteriorat mai multe autoturisme, a comunicat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Tulcea.
Jandarmii au intervenit în urma unui apel la 112, care reclama că un bărbat loveşte mai multe maşini dintr-o parcare din municipiu, distrugând parbrizele şi oglinzile laterale. Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, potrivit digi24.ro.

 „Ajunşi în mod operativ la faţa locului, jandarmii au observat un bărbat care încerca să fugă. S-a procedat la urmărirea, imobilizarea şi conducerea acestuia la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (…). Întrebat fiind de cele întâmplate, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, nu a putut relata ce s-a întâmplat, întrucât se află într-o stare vădită de ebrietate, fiind incoerent în vorbire şi având un comportament agitat”,a comunicat IJJ Tulcea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.