Tratament în premieră națională pentru bolnavii de COVID-19

FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com
FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com

Pentru a reduce cantitatea de radiaţii la care sunt expuşi pacienţii, specialiştii în radiologie au decis adaptarea protocolului de scanare.

Noua tehnică, de care au beneficiat până acum peste 200 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, reduce cu aproape 70% cantitatea de radiaţii.

Radiologii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara au schimbat procedura pentru realizarea radiografiilor pulmonare la pacienţii infectaţi de coronavirus ai căror plămâni au fost afectaţi şi care necesită repetarea procedurilor.

Metodele clasice afectează organismul

Metodele clasice, printre care şi cea realizată cu ajutorul computerului tomograf, afectează organismul,. Acest lucru deoarece doza de iradiere este foarte ridicată, potrivit stiripesurse.ro.

Pentru a reduce cantitatea de radiaţii la care sunt expuşi pacienţii, specialiştii în radiologie au decis adaptarea protocolului de scanare normală. Respectiv în sensul folosirii tehnicii CT cu doză redusă de radiaţii (CT Low-dose).

Noua tehnică reduce substanţial cantitatea de radiaţii la care sunt expuşi bolnavii în timpul examinării. Pacientului i se pot face mai multe investigaţii imagistice de computer tomograf fără a fi expus unei doze mari de radiaţii care să depăşească în doar câteva zile valoarea anuală pe unitate de volum recomandată la nivel mondial pentru examenele de acest fel.

Metoda este folosită la nivel european

Metoda este folosită la nivel european la pacienţii bolnavi de cancer pulmonar.

„Avem în paralel doi pacienţi. Acest pacient pe care l-am scanat utilizând protocolul cu doză redusă. Iar în partea dreaptă avem pacientul scanat cu protocolul normal. Sigur, se pot vedea pe ambele examinări că există modificări în contextul infecţiei SARS-CoV – 2. Aceste porţiuni ale altei zone de condensare, de afectare a paritomului pulmonar. Ambele tipuri de protocoale de scanare ne permit să identificăm aceste modificări. Iar , în plus, să apreciem cât la sută din suprafaţa pulmonară este afectată în contextul infecţiei”, a declarat dr. Diana Manolescu, medic primar radiolog Spitalul Victor Babeş Timişoara.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.