Transportul cu maxi taxi în Ilfov nu a fost oprit. COTAR a suspendat protestul pentru două săptămâni

maxi taxi în Ilfov

Transportul cu maxi taxi în Ilfov nu a fost oprit miercuri dimineață, așa cum amenințaseră inițial reprezentanții companiilor de microbuze și autobuze.

COTAR a renunţat pentru două săptămâni la acţiunea de protest de suspendare a transportului de persoane între Bucureşti şi Ilfov, conform unei minute încheiată miercuri dimineaţa, după o întâlnire cu autorităţile locale.

Conform minutei, în perioada următoare vor fi identificate trasee suplimentare şi capacităţile de transport ale operatorilor cu maxi taxi în Ilfov, în cadrul unui grup de lucru care a fost înfiinţat. La întâlnirea au participat reprezentanţi ai Administraţiei Publice din Primărie, prefectul municipiului Bucureşti, reprezentaţi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov,

Reprezentanţii Confederaţiei susţineau la momentul anunţului acţiunii de protest, că au luat această decizie, „din cauza faptului că nu mai există nicio autoritate care să reglementeze această piaţă”. Acum şase luni, Autoritatea Metropolitană de Transport a fost desfiinţată, astfel că atribuţiile în privinţa serviicilor de transport persoane Bucureşti-Ilfov au fost transferate, în subordinea Primarie Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (ADITP). „În prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov”, adaugă reprezentanţii COTAR.

Aceştia menţionează că autorităţile nu respectă deciziile justiţiei, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2017, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, şi nici sentinţa din 2018 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele ce fac legătura între Capitală şi localităţile din Ilfov.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.