Tamara Buciuceanu Botez a primit titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului și Cheia Orașului

0
85

Actriţa Tamara Buciuceanu Botez a primit joi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti, precum şi Cheia Oraşului.

„Evenimentul, care a avut loc acasă la marea artistă, a transformat o ceremonie solemnă într-o întâlnire de suflet, în care amintirile, poveştile de viaţă, necazurile şi bucuriile au ieşit la lumină”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) dat publicității joi.

Primarul general, Gabriela Firea, a afirmat că Tamara Buciuceanu Botez reprezintă un reper, un exemplu de viaţă trăită în slujba oamenilor şi a artelor. „În Săptămâna Patimilor am fost în vizită la Doamna scenei româneşti, pentru a-mi exprima dragostea, aprecierea şi recunoştinţa şi pentru a transmite mesajul de respect şi recunoaştere a valorii din partea tuturor bucureştenilor şi de fapt a tuturor românilor. Sunt convinsă că întreaga Românie doreşte, prin acordarea acestui titlu, să facă o reverenţă în faţa unei Doamne care reprezintă pentru noi toţi un model. Profesionistă desăvârşită, un om demn şi discret, doamna Tamara Buciuceanu Botez reprezintă un reper pentru noi toţi, un exemplu de viaţă trăită în slujba oamenilor şi a artelor. A fost o onoare pentru mine, ca primar general, ca femeie şi ca om de cultură, să acord titlul de Cetăţean de Onoare, precum şi Cheia Oraşului Bucureşti doamnei Tamara Buciuceanu Botez, care trebuie să ne fie tuturor un model demn de urmat. Acest gest are dublă semnificaţie, mai ales că are loc chiar în anul în care aniversăm 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, pentru că, aşa cum bine ştim cu toţii, doamna Tamara Buciuceanu Botez s-a născut dincolo de Prut. Trebuie să învăţăm să ne preţuim valorile, să le arătăm respect şi recunoştinţa, pentru că, prin numele lor, România îşi arăta valoarea în lume”, a spus Firea.

Tamara Buciuceanu Botez a rememorat perioada în care a fost refugiată, împreună cu familia, din Basarabia, la Iaşi, amintind de începuturile sale ca actriţă, precum şi de rolurile pe care le-a interpretat pe parcursul carierei sale. Ea şi-a exprimat aprecierea faţă de acţiunile Municipalităţii pentru susţinerea teatrului.

„Ştiu că vă preocupaţi foarte mult de domeniul cultural al Bucureştiului şi este foarte important ca actul artistic să fie susţinut financiar. Am înţeles că aţi suplimentat posturile şi bugetele teatrelor, ceea ce e mare lucru!”, a spus actriţa. Născută pe 10 august 1929, la Tighina, Republica Moldova, Tamara Buciuceanu Botez este reprezentantă a generaţiei de aur a teatrului românesc, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, dar şi pe scenele marilor teatre ale Capitalei: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de Comedie, se mai arată în comunicatul Municipalităţii.

Consilierii municipali au adoptat, pe 28 martie, în unanimitate, un proiect care prevede conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Capitalei actriţei Tamara Buciuceanu Botez. Proiectul a fost introdus pe ordinea suplimentară de zi, la propunerea primarului general, Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ


*