Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei, workshop-uri în Săptămâna Mondială a Alăptării

Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei organizează în perioada 1-4 august o serie de evenimente în Săptămâna Mondială a Alăptării, prilej cu care viitoarele mame pot să se informeze de la specialiști despre importanța și beneficiile alăptării.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, alături de Asociația SAMAS—Sănătate pentru Mame și Sugari.

Potrivit unui comunicat dat publicității de PMB, spitalele din subordinea Municipalității care au secții de obstetrică-ginecologie vor organiza workshop-uri pentru viitoarele mame, unde acestea vor avea posibilitatea să discute cu echipe de specialiști despre importanța și beneficiile alăptării și vor afla informații despre tehnica alăptării la sân.

Sesiunile vor fi interactive, iar participantele vor putea afla răspunsuri atât de la specialiștii în domeniul alăptării, medici neonatologi și asistente cu experiență în neonatologie, precum și din experiența altor mame, a mai informat PMB. Workshop-urile din Săptămâna Mondială a Alăptării sunt gratuite și vor fi organizate în amfiteatrele a patru spitale.

Astfel, marți, începând cu ora 11,00, viitoarele mame sunt așteptate la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa, iar de la ora 15,30 la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia. Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu — „Maternitatea Giulești”, va organiza un workshop miercuri la ora 13,00, iar Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino — vineri, de la ora 9,00.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.