Speranța Cliseru a fost numită administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al RATB

violențele Jandarmeriei

Speranța Cliseru, consilier al primarului general, Gabriela Firea, a fost numită miercuri administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport București (RATB).

Hotărârea CGMB prin care a fost numită Speranța Cliseru a fost adoptată cu 33 de voturi pentru, șase împotrivă și șapte abțineri. Totodată, a fost aprobată încetarea mandatului lui Dumitru Catană, cel care a fost președinte al CA al RATB.

În raportul de specialitate se arată că CGMB a solicitat numirea unui administrator provizoriu în CA, după înlocuirea lui Dumitru Catană, ținându-se cont de solicitarea acestuia de încetare a mandatului de administrator provizoriu.

Pe 23 august, Gabriela Firea a solicitat formarea unei comisii de anchetă la nivelul RATB pentru a depista cauzele incidentului produs pe linia tramvaiului 25, când o garnitură a luat foc. Primarul general menționa totodată că a acceptat demisia președintelui CA al RATB.

„Am decis demiterea conducerii Direcției de Achiziții din cadrul PMB, întrucât sunt profund nemulțumită de modul în care se desfășoară activitatea acesteia și, în special, de modul în care a gestionat licitația pentru achiziția de autobuze. Ne așteaptă licitații complexe pentru proiecte esențiale de dezvoltare a Capitalei și nu putem accepta tergiversarea unor proceduri și termene din cauza unor funcționari care nu își îndeplinesc sarcinile de serviciu, fie din incompetență, fie din interese nelegitime. Am analizat și modul în care conducerea RATB și Consiliul de Administrație al Regiei au asigurat suportul tehnic pentru această licitație. În concluzie, în această dimineață am acceptat demisia președintelui Consiliului de Administrație al RATB. Așteptăm ca noul sistem electronic de achiziții publice (SICAP) să asigure soluții pentru problemele cu care se confruntă autoritățile în procedurile de licitații publice, inclusiv să fie însoțit de un manual de utilizare coerent și în deplin acordul cu softul. Este de asemenea esențială sincronizarea operării sistemului național cu cel european. Consider că Agenția pentru Agenda Digitală trebuie să ia măsuri urgente împotriva celor care se fac vinovați de disfuncționalitățile sistemului actual”, se arăta într-un comunicat a PMB.

Un tramvai de pe linia 25 a luat foc pe 23 august iar din acest motiv tramvaiele de pe liniile 1, 11, 8, 25 și 35 au fost blocate. În urma emisiei de fum, patru persoane au avut nevoie de intervenții medicale, fiind transportate la spital.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.