Sorin Grindeanu, fost șef al CJ Timiș, despre GDPR – protecția datelor cu caracter personal

protecţia datelor cu caracter personal

„Am luat toate măsurile tehnice pentru protecţia datelor cu caracter personal”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), fost premier și fost șef al Consiliului Județean Timiș.

„În cadrul ANCOM, a fost înfiinţat Serviciul Protecţia Datelor şi Politici de Securitate şi desemnată o persoană responsabilă cu protectia datelor cu caracter personal, în concordanţă cu cerinţele regulamentului GDPR. De asemenea, au fost inventariate categoriile de date cu caracter personal pe care Autoritatea le prelucrează în desfăşurarea activităţii, este în curs actualizarea documentelor interne şi s-a realizat informarea personalului propriu privind prelucrarea acestor date”, a declarat pentru Mediafax Sorin Grindeanu.

„Până în prezent, ANCOM a luat toate măsurile organizatorice şi tehnice necesare pentru protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu Legea 677/2001, şi continuă să facă eforturi pentru alinierea la cerinţele actualului regulament GDPR”, a mai spus Grindeanu.

Protecţia datelor cu caracter personal îi revine fiecărei autorităţi în parte

Preşedintele ANCOM a adăugat că protecţia datelor cu caracter personal îi revine fiecărei autorităţi în parte, pe domeniile respective de competenţă. „Competenţa generală în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal revine Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), în conformitate cu prevederile Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea acesteia”, a menţionat oficialul.

„De asemenea, în 22 mai, Senatul României a adoptat – în calitate de Cameră decizională – proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr 102/2005, prin care ANSPDCP este desemnată să monitorizeze respectarea prevederilor Regulamentului UE 2016/679 în România”, a precizat Sorin Grindeanu.

Noul Regulament General pentru Protecţia Datelor (GDPR) a intrat în vigoare în statele Uniunii Europene pe 25 mai, instituţiile, companiile şi organizaţiile având obligaţii suplimentare privind procesarea informaţiilor private.

Toate companiile sunt obligate să înştiinţeze clienţii în următoarele zile despre noile reguli privind utilizarea datelor private.

Reamintim că, fostul premier Sorin Grindeanu, fost președinte al Consiliului Județean Timiș, a sosit marţea trecută la DNA, unde a spus că a fost chemat în calitate de martor.

Sorin Grindeanu s-a mai aflat la DNA pe 13 septembrie 2017, unde a fost audiat peste trei ore, tot în aceeaşi calitate, fără a spune în ce dosar.

LĂSAȚI UN MESAJ

*