Sorin Frunzăverde, trimis în judecată sub control judiciar

Sorin FrunzăverdePreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenței.

Sorin Frunzăverde este acuzat de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În dosar va fi judecat și Ionesie Ghiorghioni, care este vicepreședinte al Consiliului Județean Caras Severin, sub control judiciar în altă cauză, pentru aceeași faptă plus influențarea declarațiilor (trei infracțiuni), fals intelectual și uz de fals.

Potrivit DNA, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al CJ Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra lui Ghiorghioni, membru în aceeași formațiuni.

Procurorii susțin că demersurile erau în scopul obținerii, în al doilea tur de scrutin, a unui număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

„Ulterior, în 12 și 13 noiembrie 2014, Ghiorghioni a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea și influența sa de vicepreședinte al CJ Caraș Severin, să facă demersuri favorabile în direcția respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens,Ghiorghioni le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de CJ către primării în anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin)”, susțin procurorii.

DNA precizează că, în 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea ușoară a mai multor persoane, Ionesie Ghiorghioni a determinat trei persoane să facă declarații false, în sensul că acestea au relatat faptul că mașina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caras Severin, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.