Se solicită demiterea șefilor Protecţiei Copilului Timiş, după ce o fetiţă aflată în grija unui asistent maternal a murit

FOTO: RitaE/Pixabay.com
FOTO: RitaE/Pixabay.com

Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA) cere demiterea conducerii DGASPC Timiş, după ce o fetiţă de patru ani aflată în grija unui asistent maternal a murit.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cere adoptarea unor măsuri drastice, după ce fetiță de patru ani aflată în grija unui asistent maternal din judeţul Timiş, a murit în decembrie. Potrivit raportului comisiei de anchetă, demarată la cererea președintelui ANPDC, asistentul maternal în vârstă de 72 de ani a greşit atunci când nu a cerut ajutor în momentul în care fetița de patru ani s-a lovit la cap, dovedindu-se că nu avea grijă corespunzător de copii luați în plasament. În raport se mai arată faptul că autorităţile nu au monitorizat cum trebuie copila şi activitatea asistentei maternale, comisia cerând să fie luate mai multe măsuri printre care şi demiterea conducerii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş.

ANPDCA a solicitat Consiliului Județean Timiș, în adresa care a însoțit raportul Corpului de Control, să analizeze activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și să ia în considerare, potrivit legii, inclusiv demiterea conducerii DGASPC.

Noua conducere trebuie să fie capabilă să pună la punct modul în care își îndeplinesc atribuțiile angajații responsabili cu alegerea asistentului maternal, precum și responsabilii de evaluarea și monitorizarea ulterioară a acestora, dar și să gestioneze corect situațiile de criză. Echipa de control a ANPDCA recomandă începerea cercetării administrative a asistenței maternale, a managerului de caz al fetiței, a psihologului care a evaluat-o, precum și a șefului serviciului management de caz. La nivel legislativ, specialiștii ANPDCA lucrează deja la elaborarea unui nou proiect de act normativ care să reglementeze condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist, așa încât să fie înăsprite criteriile pe baza cărora o persoană poate deveni asistent maternal. Printre modificările care sunt analizate în prezent se numără limitarea vârstei maxime de angajare la cea de pensionare, dar și criterii concrete pentru identificarea, în fiecare caz în parte, a asistentului maternal cel mai potrivit nevoilor specifice ale copilului pentru care urmează să se stabilească măsura de protecție specială.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.