Scene de coșmar: un tânăr de 17 ani a fost ucis în bătaie!

„La data de 18.09.2023, organele de urmărire penală s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte având în vedere că în cursul nopții de 17/18.09.2023, în jurul orei 23.50, pe fondul unui conflict spontan între mai multe persoane care se aflau pe str. Constructorilor din mun. Tulcea, a intervenit decesul minorului F.R.I. în vârstă de 17 ani.

CITEŞTE ŞI: Grupuri comune compuse din cei de la Interne-Poliție și alte opt ministere vor vâna copiii românilor care merg la școală

Din probele administrate până în acest moment a rezultat faptul că de grupul format din cinci tineri din care făcea parte şi victima F.R.I., s-a apropiat un alt grup de trei persoane cu un comportament agresiv. Fără un motiv anume, unul dintre cei trei respectiv C.M., în vârstă de 35 de ani, i-a aplicat minorului F.R.I., multiple lovituri, cu pumnul în zona feţei şi cu picioarele în zona abdomenului. Când F.R.I. a reușit să se ridice şi a încercat să se refugieze din zona în care se aflau agresorii, a fost prins şi imobilizat de către o altă persoană din grupul celor trei, respectiv R.P. în vârstă de 32 de ani. Acesta i-a aplicat două lovituri de pumni la nivelul feţei, urmare a cărora victima a căzut fără cunoştinţă la pământ.

Acordarea primului ajutor

Echipajul din cadrul Serviciului de Ambulanță Tulcea sosit la faţa locului pentru acordarea primului ajutor a efectuat manevre de resuscitare, însă după circa o oră a declarat decesul minorului F.R.I.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 18.09.2023, măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de suspecţii C.M. şi R.P., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte faptă prev. de art. 195 alin. 1 din C.pen., urmând a înainta instanţei de judecată propunerea de arestare preventivă a acestora.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie – se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea”, transmite sursa citată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.