Scandal la Teleorman. Un angajat al CJ spune că un primar l-a amenințat că va tocmi bătăuși pentru fiica sa

scandal la Teleorman

Un imens scandal la Teleorman a izbucnit după ce un consilier juridic din cadrul Consiliului Județean a depus o plângere la adresa primarului localității Vedea, pe care îl acuză că l-a amenințat că ”va pune bătăuși să îi nenorocească” fetița, în urma unui conflict avut cu fiica primarului.

Consilierul juridic Ștefan D., angajat al Consiliului Județean Teleorman, a declarat că a avut vineri un conflict banal cu fiica primarului, angajată a CJ, din cauza unui pahar murdar în birou. Consilierul juridic spune că fiica primarului l-a sunat pe tatăl ei, iar acesta a mers direct la sediul Consiliului Județean Teleorman.

„Primarul Aurel Drăghici a venit la birou, după ce a fost sunat de fata lui și m-a amenințat că îmi nenorocește fata, că pune oameni să mă bată, că plătește bătăuși. Fata mea are 11 ani. Și a îndrăznit să amenințe un copil de 11 ani. Și la cum îl știu eu și ce știu despre el e o persoană în stare de așa ceva”, a declarat Ștefan D.

Acesta a depus luni o plângere la Parchet în urma acestui scandal la Teleorman. ”Bineînțeles că a mers pe la conducere, mă aștept să ajung în vreo comisie de disciplină. Ăsta e ultraj. Sunt jurist și nu poți amenința un funcționar public în timpul serviciului decât atunci când comiți ultraj. Bineînțeles că nu o să recunoască. Când era cu fiica lui afară, a dat un telefon să iasă din birou ceilalți colegi. După ce au ieșit ei, a apărut tati. Am vrut să fac publică povestea asta, ca să nu îndrăznească să se atingă de fiică-mea”, a declarat Ștefan D.

Contactat telefonic de corespondentul Mediafax, primarul Aurel Drăghici a spus că nu dorește să comenteze în niciun fel incidentul. Președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, a declarat, la rândul său, că va face o anchetă internă pentru a clarifica situația.

LĂSAȚI UN MESAJ

*