Razele de mai se serbează astăzi. Cine e Zeița Maia

Zeița Maia

Comediantul american Richard Ankli este cel care a avut ideea acestei sărbători, în onoarea fratelui său Ray, care s-a născut pe 19 mai. Ideea lui Ankli a fost transformată într-o zi de sărbătoare de către Broadway Fun Spot din St. Joseph, Michigan, în 1977.

Ziua razelor de mai (#MayRayDay) este sărbătorită în fiecare an pe 19 mai în Statele Unite şi nu numai. Potrivit meteorologilor, luna mai este ultima lună de primăvară în emisfera nordică şi este momentul în care temperaturile încep să crească. Prin urmare, este o zi pe care o putem petrece stând cât mai mult, aşa cum îi sugerează şi numele, sub razele soarelui.

Luna mai este cea mai bună perioadă din an pentru a avea parte de soare înainte ca temperatura să devină prea ridicată. Pe de altă parte, luna mai este ultima lună a sezonului de toamnă în emisfera sudică. Cei care locuiesc sub Ecuator, pot marca şi ei această zi petrecând mai mult timp sub soare înainte ca temperatura să scadă.

Zeiţa Maia

Luna mai este numită după zeiţa Maia. În mitologia greacă, aceasta era cea mai mare dintre Pleiade, grupul de şapte stele din constelaţia Taur, care erau fiicele lui Atlas şi Pleione.

Fiul ei şi al lui Zeus a fost Hermes, zeul mesager. În mitologia romană, Maia era numele unei zeiţe a primăverii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.