Protest spontan la CNSAS

sursa: Romania Libera

Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au declanşat marţi un protest spontan, nemulţumiţi de situaţia salarială.

CITEŞTE ŞI: Protest la DSP-uri: Suntem pedepsiţi pentru că nu am protestat!

„Ca rezultat al eşecurilor tuturor demersurilor întreprinse atât de angajaţii C.N.S.A.S., prin intermediul organizaţiilor sindicale, cât şi de conducerea C.N.S.A.S., în materie salarială, angajaţii instituţiei se află într-o situaţie discriminatorie faţă de colegii din alte instituţii publice din administraţia publică centrală, încă de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, fapt care a creat şi continuă să provoace o stare de nemulţumire profundă, fiind trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici. Diferenţele salariale aflate în discuţie sunt foarte mari”, anunţă Cartel ALFA.

Majorarea salariului de bază

Considerând inacceptabilă perpetuarea acestei situaţii, angajaţii au recurs la această formă de protest, pentru a susţine următoarele revendicări: majorarea salariului de bază cu 25%; calcularea sporului de condiţii vătămătoare în cuantum de 15%, aşa cum este prevăzut în ordinele de numire în funcţie, respectiv contractele individuale de muncă.

„Încă din 2018, instituţia a iniţiat demersuri atât pe lângă Parlamentul României, cât şi pe lângă Guvernul României pentru îndreptarea inechităţilor salariale, acţiuni care nu au avut niciun rezultat. Totodată, fiecare iniţiativă a fost respinsă pe motiv că la o proximă iniţiativă legislativă vor fi eliminate aceste discriminări”, susţin protestatarii.

În funcţie de evoluţia evenimentelor, angajaţii CNSAS precizează că îşi rezervă dreptul de a declanşa şi alte acţiuni de protest, în condiţiile legii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.