Protest a personalului din Sănătate în fața Ministerului Muncii. Printre revendicări, suplimentarea numărului de posturi din sistem

0
17
Ambulanta

Membrii Federației Sindicale Ambulanța pichetează Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice, revendicările acestora vizând, printre altele, modificarea Legii privind salarizarea personalului bugetar, suplimentarea numărului de posturi și urgentarea încheierii Contractului – cadru multi-anual și alocarea de buget pentru anul 2018 în vederea achiziției de ambulanțe.

Protestul începe oficial la ora 10:30, dar sindicaliștii au început să se adune mult mai devreme, în jurul orei 9:30 în zonă fiind deja câteva sute de sindicaliști, îmbrăcați în echipamentul de serviciu.

Conform programului, între orele 10:30-11:30 va fi pichetat Ministerul Muncii și Justiției Sociale, între 11:30 și 12:30 Ministerul Sănătății, după care protestatarii se vor deplasa în coloană din strada Cristian Popișteanu, pe Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, B-dul Națiunilor Unite, B-dul Libertății și Piața Constituției, unde vor sta de la ora 13:15 până la 14:15.

La finalul acțiunilor de pichetare a ministerelor menționate, FNSAR solicită o discuție interministerială cu miniștrii de resort și cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către premierul României.

Federația Națională Sindicală AMBULANȚA din România, cu sprijinul organizațiilor sindicale membre, din serviciile de ambulanță, a declanșat pe 5 octombrie, ora 5:00, un protest național pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanță.

Protestul a început cu afișarea pe toate ambulanțele operative a două afișe A4 cu inscripția ‘PROTEST NAȚIONAL’, pe verso fiind vor fi inscripționate punctele importante din revendicările sindicatelor din serviciile de ambulanță reprezentate de FNSAR. De asemenea, personalul operativ, TESA și muncitorii membri în organizațiile sindicale aparținând FNSAR, au purtat panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest.

LĂSAȚI UN MESAJ


*