Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, audiat în dosarul Incuboxx, proiect realizat cu bani europeni

dronă la Primăria Timișoara Nicolae Robu atacă USR referendumul pentru familie

IncuboxxPrimarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a fost audiat marți dimineață la Poliția Timiș, în dosarul Incuboxx, a declarat pentru Agerpres Alina Pintilie, purtător de cuvânt la Primăria Timișoara.

Din primele informații se pare că investigația vizează recepția lucrării la proiectul Incuboxx.

Centrul Incuboxx, inaugurat recent, găzduiește antreprenori ce activează în domeniul IT&C aflați la început de drum sau întreprinderi în curs de consolidare, autoritățile locale dotând spațiile cu echipamente IT, în imobilul realizat printr-un proiect pe fonduri europene în valoare de circa 13 milioane de lei plus TVA, cu o contribuție de 50% din Programul Operațional Regional și 50% din bugetul local.

În luna iunie, Robu anunța că are un nou consilier personal care va monitoriza activitatea Centrului Incuboxx și a Centrului de competențe în domeniul automotive, fiind vorba despre Robert Kristof, de 24 de ani, absolvent al Facultății de Mecanică a Universității Politehnica din Timișoara.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.