Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome şi 130 de autobuze hibrid

Nu circulă troleibuzele troleibuze autonome

Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze autonome şi 130 de autobuze hibrid, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 488 milioane de lei (cu TVA), potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).   

Proiectul de hotărâre care se va afla pe masa consilierilor generali săptămâna viitoare propune aprobarea unui studiu de oportunitate care se referă la investiţia pentru noile troleibuze şi autobuze.

Potrivit proiectului de hotărâre, cele 130 de autobuze hibrid vor fi utilizate pe traseele cu flux mare de călători, în timp ce troleibuzele noi cu autonomie de 20 de kilometri vor oferi posibilitatea legăturii între diverse reţele de contact (acolo unde nu sunt fire deasupra străzii).

Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport în comun se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, însă Primăria vrea să depună până la începutul lunii noiembrie cererea de finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului de Mediu, pentru a obţine 80% (340 milioane de lei) din această sumă.

În luna iunie, Primăria Capitalei a semnat  cu Otokar contractul pentru achiziţia celor 400 de autobuze Euro 6,  valoarea contractului fiind de peste 458 milioane de lei fără TVA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.