Ponta, atac la Guvern: Inflația a anulat majorările salariale și de pensii!

Inflația a anulat majorările salariale și de pensii acordate de guvernul PSD – PNL la începutul anului. Fostul premier Victor Ponta susține că majorarea acordată de coaliția de guvernare este valabilă doar pe hârtie. În realitate măsura a fost anulată de scumpirile care au au avut loc, la alimente, carburanți sau energie.

CITEŞTE ŞI: Daea, făcut praf: Dacă vrei să fii izolaționist, autohtonist de tip AUR, atunci urli că Bruxelles îți vrea răul!

Fostul premier Victor Ponta susține că majorarea prețurilor și inflația au anulat măsurile de majorare pentru salarii și pensii adoptate la începutul anului. El a explicat că ceea ce puteai cumpăra, cu 100 de lei în urmă cu trei ani trebuie să cumperi acum cu 200 de lei. Datele oficiale indică faptul că în ultimul an, prețurile produselor de bază s-au scumpit cu peste 50%.

„Să fie foarte clar: salariile și pensiile în România s-au tăiat masiv prin inflație. Pe hârtie au rămas la fel sau chiar au crescut. Nu mai ai 2.000 de lei, ai 2.500. Nu mai ai 5.000 de lei, ai 6.000 de lei. Dar, de fapt, prin inflație, ceea ce făceai în 2020 cu 100 de lei faci acum cu 200 de lei. Deci practic, jumătate din pensie sau salariu au tăiat prin inflație”, a comentat Victor Ponta.

Multinaţionalele nu îşi plătesc imozitele

Fostul premier arată spre multinaționale, despre care sugerează că nu-și plătesc taxele și impozitele la stat. Din acest motiv, spune Ponta, actualul șef al guvernului, Nicolae Ciucă, a fost nevoit să apeleze la conducerile marilor firme străine să se achite de obligații.

„Bun, nu poate România singură să țină inflația, dar faptul că avem cele mai mari prețuri la energie din Europa, în condițiile în care ne-au făcut părinții noștri hidrocentrală, centrală pe cărbune, faptul că noi suntem primii care închidem centralele pe cărbune și nu scoate nicio vorbă Polonia, Germania, care le dezvoltă… Faptul că noi îi omorâm pe fermierii români și oriunde te duci, în orice supermarket și nu mai găsești niciun produs românesc…

Dar avem taxe! Am crezut că nu o să trăiesc așa ceva! L-am văzut la TV pe prim-ministrul Ciucă care se ruga de firme să plătească taxele. Cu tot respectul, dar ești prim-ministru! Tu nu te rogi de firme! Nu te milogești de ele, că nu ești milogul de la Guvernul României! (…)”, a transmis Victor Ponta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.