Peste 50.000 de oameni au participat la Hit Revelion 2018. Mesajul adresat de Gabriela Firea

0
35
Hit Revelion 2018

Peste 50.000 de oameni au luat parte la Hit Revelion 2018 organizat în Piaţa George Enescu din Bucureşti, unde au concertat Carla’s Dreams, Holograf, Loredana, Connect-R, Delia, Voltaj, Andra sau Direcţia 5, anunță Primăria Capitalei.

„Mulţumesc bucureştenilor, dar şi turistilor care au ales să petreaca Revelionul în Capitală, ca au raspuns invitaţiei noastre de a marca împreuna trecerea în anul 2018, la spectacolul din Piaţa George Enescu. Le doresc un an nou fericit, cu sănătate şi multe împliniri! La mulţi ani, Bucureşti! La multi ani, România!”, spune primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Spectacolul a durat şase ore şi au concertat Carla’s Dreams, Holograf, Loredana, Connect-R, Zoli TOTH Project, Delia, Voltaj, Florin Chilian, Corina, Vunk, Andra, Direcţia 5, Randi sau Vescan.

„Amploarea evenimentului a fost dată şi de resursele implicate. O echipă de peste 100 de oameni a contribuit la realizarea Hit Revelion 2018. Scena a avut o deschidere de 37 ml, în total 496 de metri pătraţi de scenă acoperită. Peste  400 de metri pătraţi de ecrane led de înaltă rezoluţie au fost folosite atât pe scenă, cât şi în piaţă, pentru a transmite imagini live din spectacol. Show-ul a putut fi urmărit şi de pe Calea Victoriei sau din Piaţa Revoluţiei. S-au folosit peste 220 de lumini inteligente, peste 70 de km de cabluri şi 20 de tir-uri de echipamente”, afirmă Primăria Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ


*