Percheziții la traficanții de cărbune 

Patru mandate de descinderi domiciliare au fost puse în aplicare, marţi, pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Prahova, precum şi în Sectorul 2 al Capitalei, fiind un dosar deschis pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, a comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

„În fapt, administratorul unei societăţi comerciale nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiunile de comercializare a unor cantităţi importante de cărbune energetic în valoare de peste 15,9 milioane lei, exploatate din perimetrul Lighidia-UAT Bozovici şi zonele învecinate, judeţul Caraş-Severin, cantităţi care au fost comercializate către mai multe societăţi comerciale şi regii autonome de pe teritoriul ţării”, a transmis Parchetul. Trei persoane vor fi conduse la audieri, la finalul percheziţiilor. La percheziţii s-a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Caraş-Severin, IPJ Prahova şi Poliţia Sector 2 Bucureşti, potrivit stiripesurse.ro.



Post Settings

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.