Patriarhia Română vrea revenirea rapidă la slujbele în biserici

sursa foto: Biserica Ortodoxa Romana
sursa foto: Biserica Ortodoxa Romana

Patriarhia Română consideră că revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult este deja deplin justificată. Dar și adecvată actualei realități sociale românești, potrivit unui comunicat de presă.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănărescu, a declarat ca au fost făcute demersuri către autorități. Demersurile au fost  „însoțite de speranța intensă a unui răspuns realist și înțelept”.

„Revenirea la ritmurile adânci ale organismului comunitar este esențială. Acest lucru pentru păstrarea echilibrului moral și spiritual al acestuia. Istoria universală a umanității releveză indubitabil că resorturile cele mai profunde ale vieții personale și sociale rămân cele de natură religioasă. Gradul de claritate morală din interiorul unei societăți este conferit de viața spirituală a acesteia”, afirmă reprezentantul BOR.

Vasile Bănărescu spune că oamenii au contribuit la diminuarea rapidă a pandemiei. Potrivit acestuia, ei doresc „în mod justificat” să participe la slujbe în biserică.

„România este o țară eminamente creștină. O largă majoritate a societății sale (civile) fiind implicată în viața reală a Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a arătat că este implicată real în apărarea și promovarea sănătății publice. Atitudinea sa, ca și a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgență. Dar și de alertă impuse de pandemie.

Oamenii cei mai implicați în situația de criză prin care a trecut recent și încă trece România au fost cei care și-au dovedit prin fapte concrete ale credinței solidaritatea cu cei afectați de pandemie. Cu instituțiile medicale și cu autoritățile înseși. Acești oameni care dau suflu moral societății românești. Care promovează prin viața lor valorile fertile social ale credinței creștine. Cei care au contribuit major prin atitudinea lor civică la diminuarea rapidă a efectelor pandemiei, doresc în mod justificat participarea la slujbele Bisericii în biserică”, a adăugat oficialul BOR.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că reluarea slujbelor în interiorul bisericilor nu este luată în calcul de la 15 iunie, Data când vor fi ridicate mai multe restricții.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.