Nicuşor Dan nu se retrage din cursa pentru Primărie. Cătălin Predoiu a refuzat un sondaj internaţional

Candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că nu se va retrage în favoarea liberalului Cătălin Predoiu.

„Nu mă voi retrage în nicio condiţie în faţa lui Cătălin Predoiu. (…) Am spus foarte limpede: votanţii mei sunt oameni care s-au săturat atât de PSD, cât şi de PNL, s-au săturat de blaturile continue de la toate cele şapte primării din Bucureşti între PSD şi PNL, iar în numele acestor oameni nu pot vreodată, în aceste alegeri – că e posibil ca peste opt ani PNL să se reformeze – să îmi retrag candidatura în sprijinul PNL”, a precizat candidatul USB la Realitatea TV.

Nicuşor Dan susţine că liberalii au refuzat un sondaj comun, organizat de o firmă internaţională, auditat de ambele partide şi că, în aceste condiţii, USB va organiza un sondaj, invitându-i pe cei de la PNL să auditeze cercetarea sociologică. „Am avut în această seară o întâlnire cu PNL. Au refuzat organizarea unui sondaj comun, organizat de o firmă internaţională, auditat de ambele partide. În aceste condiţii, noi am decis să mergem înainte cu organizarea sondajului. Îi invităm în continuare pe cei de la PNL să auditeze cercetarea sociologică. Nu avem nimic de ascuns. Vom face publice rezultatele în ultimele zile de campanie. Am convingerea că ele vor arăta ceea ce am spus de la bun început: că USB este singura forţă capabilă să aducă o schimbare adevărată în felul în care se face administraţie în Bucureşti”, a scris Nicuşor Dan, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

Duminică seara, Nicuşor Dan a anunţat la TVR că acceptă propunerea lui Cătălin Predoiu privind realizarea unui sondaj pentru a stabili care este preferatul votanţilor de dreapta, dar a precizat că nu se va retrage din cursa electorală. „Ştiu că niciunul dintre voi nu l-ar vota niciodată pe Cătălin Predoiu. Dar sunt conştient de faptul că există un risc real ca Firea-PSD să câştige Primăria Capitalei. Şi că o Dreaptă unită ar avea şanse mai mari să oprească PSD. De o săptămână, Cătălin Predoiu tot spune că are nevoie de un sondaj ca să se retragă din cursă. Foarte bine! Să facem un sondaj. I-am propus în această seară (duminică – n.r.) lui Cătălin Predoiu să facem un sondaj, organizat de o casă de sondaje internaţională, care să confirme ceea ce noi ştim deja – eu sunt singurul care poate să unească voturile anti-PSD”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Ulterior, candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, i-a solicitat lui Nicuşor Dan să spună luni, până la ora 21,00, dacă acceptă propunerea de a se retrage din cursa electorală, în cazul în care sondajul nu îl dă pe el favorit pentru Primăria Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.