Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a fost operat de urgenţă pe creier!

Liderul formaţiei Phoenix, compozitorul şi interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgenţă pe creier, vineri, la Spitalul Judeţean din Timişoara, anunță news.ro.

CITEŞTE ŞI: USR, atac la Coaliţie: O nouă fanfaronadă!

Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când liderul trupei Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea. Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă Grava.

Evoluţia stării de sănătate a lui Nicu Covaci este una bună

Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost „proces expansiv intracranian”. Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formaţiune au fost trimise la laborator. Analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă.

Operaţia a decurs bine, afirmă medicii, iar evoluţia stării de sănătate a lui Nicu Covaci este una bună.

Acesta este încă intubat, pe secţia ATI a Spitalului Judeţean, însă, potrivit medicilor, ar putea fi detubat în următoarele ore.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.