Medicul Gheorghiță, despre vaccinarea copiilor: Am semnale că…

Primul centrul de vaccinare pentru copii cu vârste între 12-15 ani a fost deschis miercuri în parcul Lumea Copiilor din sectorul 4 al Capitalei.

”Încă de la primele ore am semnale că sunt copii care s-au programat și s-au vaccinat”, a declarat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare Valeriu Gheorghiță, fără a oferi însă cifre.

El a precizat că s-a decis ca aceștia să se programeze în platforma online, de pe contul părinților, pentru a evita astfel așteptarea la centrul de vaccinare.

CITEȘTE ȘI: Medicul Gheorghiță, despre vaccinul Pfizer la copii de 12-15 ani: Nu s-au înregistrat cazuri de COVID

”Credem că soluția aceasta de programare în platformă este una bună. Încă de la primele ore am semnale că sunt copii care s-au programat și s-au vaccinat. Ne dorim să creștem numărul de persoane care vor să se vaccineze. Diferența va fi făcută de acum încolo de modul în care se implică autoritățile locale”, a mai declarat el.

Schema este aceeași

Copii trebuie să vină însoțiți de către tutorele legal sau unul dintre părinți, iar schema de vaccinare este aceeași ca în cazul adulților.

Până în prezent, 4,3 milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puțin o doză în România, a mai declarat Gheorghiță.

Vaccinul care va fi folosit pentru imunizarea copiilor cu vârsta de 12 ani și peste este cel produs de Pfizer-BioNTech (Comirnaty).

”Datele care reies din studiile efectuate (asupra vaccinului Comirnaty – n.r.) arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de Covid-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați”, arată CNCAV.

Vaccinarea cu Pfizer a copiilor între 12 și 15 ani a fost autorizată vineri de Agenția Europeană a Medicamentului și va începe și în România în câteva zile, însă după maraton, deoarece procedurile birocratice durează, precizaseră anterior reprezentanții CNCAV.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.