Mecanicii care conduceau trenul care a deraiat în Valea Jiului erau beți, a reieșit la autopsie

Un tren de marfă a deraiat în Valea Jiului

Accident feroviar. Motivul incidentului din 8 aprilie, când un tren cu marfă cu 16 vagoane a deraiat, ar putea fi neatenția mecanicilor care consumaseră mult alcool, așa cum a reieșit după autopsie.

Şeful Serviciului de Medicină Legală Hunedoara, Dan Octavian Mărculescu, a declarat, miercuri, pentru News.ro că rezultatul necropsiei făcute în cazul celor doi mecanici arată că aceştia consumaseră băuturi alcoolice.

”Amândoi mecanici de locomotivă au fost băuţi. Se evidenţia alcool în sânge. Pot să vă spun că nu era zero la niciunul”, a spus Dan Octavian Mărculescu.

Şeful SML Hunedoara a precizat că pe trupurile celor doi mecanici au fost observate multiple traumatisme rezultate în urma accidentului.

Accidentul feroviar din Valea Jiului

În 8 aprilie, un tren de marfă cu 16 vagoane, al unui operator privat, a deraiat, şase dintre cele 14 vagoane deraiate căzând într-o râpă adâncă de aproximativ zece metri. În urma accidentului, cei doi mecanici şi-au pierdut viaţa.

Traficul feroviar pe ruta Petroşani – Simeria, în Valea Jiului, în zona staţiilor Băniţa şi Merişor a fost blocat aproape o săptămână.

Accidentul feroviar s-ar fi produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului de marfă. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.