Marcel Ciolacu vrea alianță cu ALDE și Pro România

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu
FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că el personal susţine încheierea unei alianţe cu partidele lui Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. Dar o decizie în acest sens trebuie luată de către partid.

Marcel Ciolacu, a declarat că el personal susţine încheierea unei alianţe cu partidele lui Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. Dar o decizie în acest sens trebuie luată de către partid.

Întrebat într-un interviu acordat postului Antena 3 dacă ar fi de acord cu o alianţă cu ALDE şi Pro România, Ciolacu a răspuns afirmativ, potrivit g4media.

„Categoric. E important ca noi să nu ne îndepărtăm de agenda cetăţeanului. Pentru că lumea este înspăimântată de criza economică mai mult decât de pandemie”, a răspuns liderul PSD.

El a subliniat că aceasta este poziţia sa personală. Iar o decizie cu privire la această alianţă trebuie luată de către organismele interne ale partidului. Ciolacu a subliniat că o eventuală preluare a guvernării de către PSD în alianţă cu formaţiunile lui Ponta şi Tăriceanu trebuie să fie însoţită de un program clar de guvernare. Programul va fi centrat pe măsurile de relansare a economiei după pandemie.

Ciolacu, mesaj pentru Ponta

Liderul PSD a menţionat că a avut o discuţie cu Victor Ponta în care i-a transmis că nu îi mai acceptă atacurile lansate de acesta la adresa PSD. Dar şi a unor membri social-democraţi.

„Am avut discuţii cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Ponta. Este adevărat, mai plăcută cu domnul Tăriceanu. Sunt nişte excese din partea domnului Ponta. I-am spus că nu este normal, având în vedere şi trecutul comun, să fie făcute anumite afirmaţii, atacuri împotriva membrilor sau PSD. Partid care l-a făcut premier şi i-a oferit posibilitatea de a candida la prezidenţiale. Să ne facem că uitam trecutul din PSD? Eu nu o să mai accept atacuri. Am încheiat, totuşi, conversaţia într-o notă optimistă”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.