Magistrații gălățeni, grevă pe termen nelimitat

Magistrații gălățeni intră în grevă, pe termen nelimitat, începând de luni, 27 ianuarie.

Principala nemulțumire este determinată de faptul că Guvernul vrea să le micșoreze nivelul pensiilor speciale.

”Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Galați, cu majoritate de voturi, a hotărât suspendarea activității instanței, în sensul soluționării doar a cauzelor urgente, începând cu data de 27.01 și până la renunțarea publică de către Guvern a propunerii de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensiile de serviciu pentru personalul din justiție”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Tribunalul Galați.

 Magistrații aduc argumente pentru decizia lor 

Argumentele principale oferite de magistrați sunt legate de faptul că ”Independența justiției este o valoare fundamentală a statului de drept, nefiind un privilegiu al magistratului, ci un drept al cetățenilor de a beneficia de garanțiile unui stat în care nimeni nu este mai presus de lege. Independența financiară a judecătorului – componentă indubitabilă a independenței judecătorului, că esență a conceptului de „tribunal independent”, consacrat de CEDO, a fost afirmată și reafirmată în documentele internaționale ale căror prevederi nu pot fi ignorate, având în vedere angajamentele luate de Statul Român. Remunerația judecătorilor nu trebuie să depindă de rezultatele muncii acestora ori de performanțele lor și nu trebuie să fie redusă pe perioada activității. Adesea, se susține că judecătorii după pensionare ar trebui tratați în același mod că toți ceilalți cetățeni dintr-o anumită țară. Acest argument neglijează aspectul important că o garanție a unui viitor sigur din punct de vedere financiar la pensionare va fi un stimulent puternic pentru independență în perioada de activitate a unui judecător”, se arată în comunicatul CA Galați.

Ce mai invocă magistrații

Vezi si /teodor-melescanu-pierde-sefia-senatului-ce-au-decis-magistratii/

Ei mai invocă decizia Curții Constituționale care a declarat ca fiind neconstituțională măsura adoptată de Guvern, a reducerii pensiilor de serviciu ale magistraților prin Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor din anul 2010. Un alt argument al magistraților este că măsura de tăiere nu afectează și alte categorii de beneficiari, cum ar fi militarii, polițiștii sau personalul angajat în penitenciare.

”Procurorii care instrumentează cauzele penale, judecătorii care le soluționează și grefierii care participă la activitatea de urmărire penală, respectiv de judecată, nu vor avea pensie de serviciu, însă polițiștii care vor face acte în acele dosare, potrivit competenței lor, sub supravegherea şi din dispoziţia procurorului, vor avea astfel de pensie. Judecătorii şi procurorii militari vor continuă să beneficieze de pensie de serviciu (dat fiind că proiectul conţine abrogarea art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, însă vor păstra pensie de serviciu că militari), în timp ce judecătorilor şi procurorilor de la celelalte instanţe/ parchete nu li se va mai recunoaşte acest drept”, se arată în comunicatul Tribunalului Galați.

.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.