Lucian Bode anunță măsuri dure după tragedia de la Onești cauzată de intervenția ineficientă a oamenilor legii. Ce șefi ai Poliției vor fi schimbați din funcții

Lucian Bode, ministrul MAI
Lucian Bode, ministrul MAI

Lucian Bode, ministrul de Interne, a comunicat că șeful IPJ Bacău și adjunctul său, precum și șeful Poliției din Onești și adjunctul său vor fi înlocuiți din funcție.

Decizia a fost luată în urma luării de ostatici de luni, soldată cu moartea a două persoane.

Intervenție tardivă

Ministrul a anunțat că a sesizat parchetul pentru neglijenţă în serviciu.

„Cel mai greu de acceptat este că, în urma unor intervenţii ale unor structuri ale MAI, nu am reuşit să salvăm vieţile unor persoane aflate în pericol”, a spus ministrul.

Potrivit ministrului, la comanda IPJ Bacău se afla adjunctul unităţii, care s-a dus cu întârziere la faţa locului, „minimizând importanţa evenimentului”.

Deoarece nu au ținut cont de gravitatea situației, șefii IPJ Bacău nu au alocat suficiente resurse,  a spus Lucian Bode.

„Conducerea Poliţiei Oneşti nu a tratat corespunzător solicitările negociatorului”

Legat de conducerea Poliţiei din Oneşti, ministrul a spus că a ignorat amenințările făcute în trecut de agresor. Comunicarea cu autorul luării de ostatici, înainte de sosirea negociatorului, a fost defectuoasă. „Ceea ce a contribuit la accentuarea stării de irascibilitate”, a mai spus ministrul.

„Măsurile dispuse la faţa locului au fost deficitare. Conducerea Poliţiei Oneşti nu a tratat corespunzător solicitările negociatorului”, a adăugat Bode.

Forţele de intervenție au fost echipate corespunzător, dar nu au intervenit eficient, potrivit digi24.ro.

„Principala deficienţă constatată a fost relaţionarea defectuoasă dintre factorii de comandă”, a spus el.

Filmul tragediei

Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seară, de fostul proprietar, Gheorghe Moroșan, în vârstă de 68 de ani. El era supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici. Acest lucru după ce negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.

Gheorghe Moroșan i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Unul dintre ei a murit pe loc, iar al doilea a murit mai târziu, la spital.

 Intervenție cu focuri de armă

Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. Agresorul a ajuns și el la spital. El prezenta multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen. Bărbatul a fost dus miercuri, de la Spitalul municipal Oneşti la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, deoarece starea de sănătate i s-a deteriorat.

Soția lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori în Onești, a fost arestată pentru 30 de zile.

Moroșan avea patru condamnări penale pentru furt, pentru vătămare corporală și pentru conducere sub influența alcoolului și drogurilor. Polițiștii din Bacău nu au crezut că el va deveni violent și că va pune în practică amenințarea că-i va ucide pe cei doi bărbați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.