Liviu Dragnea: o eventuală candidatură a lui Marian Vanghelie la Sectorul 5 ar încurca pe toată lumea

prag la referendum

Marian VangheliePreședintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, ar fi „un candidat important”, în cazul în care s-ar înscrie în cursa pentru un nou mandat, dar afirmă că nu ar discuta cu el despre o eventuală candidatură comună, ci doar cu ALDE și UNPR.

„Eventuala candidatură a lui Marian Vanghelie încurcă pe toată lumea. Marian Vanghelie a fost primarul Sectorului 5 foarte mulți ani, a fost votat de foarte multe ori. Este un candidat important. Sigur că ținem cont de asta”, a declarat miercuri Dragnea la Adevărul Live.

El a spus că PSD va avea un candidat la Sectorul 5 care va fi „susținut serios”. Liviu Dragnea a menționat că nu a mai discutat în ultima vreme cu Marian Vanghelie și a adăugat că nu ar vorbi cu acesta despre un eventual candidat comun la Sectorul 5 al Capitalei. „Nu, nu este vorba de Marian Vanghelie, dar nu vreau să discut decât cu ALDE și, eventual, UNPR, cu altcineva nu vreau să discut, nu mi se pare corect să facem lucrul ăsta”, a spus președintele PSD.

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a spus la începutul lunii martie că nu va candida în acest an la Primăria Capitalei. „Nu candidez la Primăria Capitalei, că nu este un moment prielnic pentru mine. Nu cred că o susțin pe Firea, că nu este un candidat real, cred că e un candidat gen iepure. Voi susține pe acel candidat care voi crede că merită și o voi spune public. Poate voi fi președinte de partid, poate voi fi candidat la Primăria Sector 5, poate nu voi fi candidat la Primăria Sector 5, poate voi face o alianță de partide. Din toate posturile voi da o declarație și voi spune ce cred”, a declarat Vanghelie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.