Klaus Iohannis critică abordarea Guvernului de a nu organiza alegeri parţiale pentru primari şi şefi de CJ

Klaus Iohannis

alegeri parţialePreşedintele Klaus Iohannis a criticat luni abordarea Guvernului de a nu organiza alegeri parţiale în localităţile unde s-au eliberat funcţiile de primari, de preşedinţi de consilii judeţene, sau de parlamentari.

„După părerea mea, abordarea Guvernul este greşită. Ar fi trebuit să organizeze alegeri parţiale în toate localităţile şi judeţele unde persoanele care au fost în funcţie au părăsit, din varii motive, această funcţie”, a spus şeful statului. El s-a referit la faptul că Guvernul nu a organizat nici până acum alegeri parţiale în cele cinci consilii judeţene, trei municipii de judeţ şi 14 colegii de senatori şi deputaţi unde au fost probleme.

Preşedintele a arătat că, în opinia sa, această problemă trebuie abordată de cei în cauză, amintind faptul că la Cluj s-a ajuns chiar la un proces în acest sens. ”Cred că este o temă care ar putea foarte bine să fie discutată între partidele politice, pentru că de asta există partide la putere care guvernează bine sau rău şi partide în opoziţie, care pot amenda felul în care se guvernează”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.