Ion Lungu, primarul din Suceava îi îndeamnă pe locuitori să se roage la Dumnezeu, în timp ce orașul este sub carantină totală

Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, a făcut un apel la calm, rațiune și disciplină. Acest lucru după introducerea măsurii intrării în carantină a Municipiului Suceava și a localităților limitrofe.

„Acest lucru înseamnă că sunt verificate intrările și ieșirile în acest perimetru, nu mai poate intra și ieși oricine în acest perimetru, numai în anumite condiții au acces de a trece dintr-o localitate în alta doar cei care își desfășoară activitatea economică, cei care merg la serviciu, cei care au afaceri, cei care au activități în domeniul de siguranță națională și sunt angajați în această luptă pentru limitarea coronavirusului.” – a spus Ion Lungu, citat de Mediafax.

Apel la calm

El a făcut un apel la calm și rațiune în condițiile situației dramatice din Suceava.

„Sigur că este o situația destul de dramatică. Totuși, fac un apel în aceste momente să fim calmi, să fim raționali. Până la urmă, această măsură este pentru a ne proteja pe noi, viețile noastre, pentru a limita extinderea acestui virus.” – a spus edilul.

Primarul a mai menționat că a avut o discuție cu prim ministrul Ludovic Orban care l-a asigurat că este alături de Suceava, de suceveni și că va acorda tot sprijinul necesar pentru a trece peste această perioadă dificilă.

„Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea răbdare ”

„Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea răbdare și înțelepciune să depășim acest moment greu din viața orașului nostru”, a mai transmis Lungu.

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat luni seara că prin Ordonanța Militară nr. 6 se instituie carantina asupra orașului Suceava și a zonelor limitrofe, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că luni seara erau 2.109 cazuri confirmate de COVID-19 în țară, dintre care 593 se află în municipiul Suceava.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.