Ultimele investiții în imobiliare în România, nu mai sunt atractive

Volumul de investiţii în imobiliare realizate în România a fost, în primele trei luni ale lui 2019, de 117,5 milioane de euro, la o valoare ușor mai mică decât cea din Ungaria, unde s-au investiti 123 de milioane de euro. 

Piaţa locală de investiţii s-a situat peste cea din Slovacia, care a ajuns la 86,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar sub pieţele din Cehia, Austria şi Polonia, fiecare realizând volume investiţionale de peste 700 de milioane de euro.

Cea mai importantă tranzacţie vizează sectorul spaţiilor comerciale şi constă în achiziţionarea la nivel naţional a portofoliului de parcuri de retail al Prime Kapital, de către MAS Real Estate, printr-un acord de 113 milioane de euro.

„Am asistat la un prim trimestru mult mai bun decât în 2018, când în primele trei luni nu s-au înregistrat tranzacţii majore. Într-adevăr, tranzacţia celor nouă centre comerciale ale Prime Kapital este una dintre cele mai mari vânzări de portofoliu din ultimii ani. Totuşi, faptul că aceasta a dominat primul trimestru la nivelul pieţei arată o anumită fragilitate a acesteia, dar şi o oportunitate de creştere. O schimbare notabilă, care a fost anunţată de anul trecut, este decizia unor investitori tradiţionali, ca Globalworth şi NEPI Rockcastle, de a se concentra şi pe alte pieţe, cum este Polonia. Astfel, rămâne loc pe piaţa locală pentru investitori noi, atât români, cât şi din regiune, care vor aduce un suflu nou pe piaţă. Estimăm că nivelul investiţiilor va creşte, în special pe segmentele de birouri şi industrial”, a declarat Răzvan Iorgu, managing director al CBRE România.

Piața locală, influențată puternic de piețele din afară

Transformările şi tendinţele care se manifestă în ţările de regiune vor influenţa puternic piaţa locală şi în 2019, potrivit analizei CBRE. Cel mai mare volum al investiţiilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) a fost înregistrat în T1 de Cehia, cu 963 milioane de euro, urmată de Austria, cu 829 milioane de euro.

În ceea ce priveşte repartizarea investiţiilor din ECE în funcţie de sector, spaţiile de birouri conduc clasamentul, având o pondere de 55% din totalul investiţiilor, în primele trei luni din 2019.

La o distanţă semnificativă se află investiţiile care au vizat hoteluri (18%), precum şi cele de pe segmentul de retail (15%) şi industrial (6%). Cea mai mică pondere la nivel investiţional este de 3% şi o au proiectele de tip mixed-use şi rezidenţial, tendinţă care persistă de cinci ani.

Proiectele de clasă A nu prea se caută

Randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) din România a scăzut, atât în sectorul spaţiilor comerciale, unde a ajuns la 6,5%, cât şi pentru spaţiile de birouri (7%) şi industriale (7,75%). Cu toate acestea, pe plan local au fost raportate cele mai ridicate valori ale acestui indicator din ECE, semn că piaţa autohtonă mai are loc pentru creştere.

Piața rezidențială din România

În primul trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale din România s-au apreciat cu 0,8% față de ultimele trei luni din 2018, potrivit celui mai nou recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare.

Astfel, nivelul actual al prețurilor solicitate de către vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune (mai ales în 2008).

În ceea ce privește valorile de tranzacționare ale locuințelor, cele mai recente date publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică (INS) relevă, pentru al patrulea trimestru din 2018, un avans anual de 4,2% atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro. Pentru piața locală, creșterea anuală a fost de 5,3%, corespunzând, astfel, cu cea consemnată de Analize Imobiliare pentru valorile de listare a proprietăților.

„Tendința de temperare a ritmului de creștere a prețurilor, identificată de Analize Imobiliare încă din a doua jumătate a anului 2017, s-a menținut și în primul trimestru din 2019. Prețurile și-au continuat traiectoria ascendentă într-un ritm și mai redus decât anul trecut, astfel încât diferența anuală a prețurilor proprietăților rezidențiale a ajuns la +4,6%, în condițiile în care, în cele trei luni anterioare, același indicator se situa la o valoare de +5,3%”, a declarat Dorel Niță, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro și Project Manager al AnalizeImobiliare.ro

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.