Începe prima sesiune de Bacalaureat 2017. 145.000 de absolvenți susțin proba orală la limba română

Prima sesiune de Bacalaureat 2017 începe marţi, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, testarea candidaţilor la această probă urmând să se desfăşoare şi miercuri.

Aproximativ 145.000 de absolvenţi de liceu susţin prima sesiune de Bacalaureat 2017, care începe marţi cu probele orale, susţinute până în 16 iunie, probele scrise urmând să aibă loc din 26 iunie.

Bacalaureatul începe cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Testarea se va desfăşura marţi şi miercuri. Pe 8 şi 9 iunie va avea loc proba orală la limba maternă, iar pe 9 iunie şi 12-13 iunie, candidaţii vor susţine proba de competenţe digitale. Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, programată între 14 şi 16 iunie.

Subiectele pentru probele orale de limba română şi limba maternă cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă – experimentat, avansat şi mediu.

În cazul în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele de la probele de competenţe lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba. Probele scrise vor începe pe 26 iunie cu limba şi literatura română, 27 iunie – limba şi literatura maternă,  28 iunie – proba obligatorie a profilului şi specializării (matematică sau istorie), 30 iunie – proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureat 2017 vor fi afişate pe 5 iulie, până la ora 16,00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată pe 10 iulie. Elevii participanţi la olimpiade, dar şi cei care au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţi din străinătate vor susţine examenul naţional de bacalaureat într-o sesiune specială care a început pe 29 mai şi ține până pe 9 iunie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.