Incendiu de amploare într-un bloc din Ilfov

Incendiu de amploare într-un bloc din Ilfov. Flăcările au afectat seara trecută într-un apartament situat la parter, şi s-au ridicat cu putere până la etajul 4, 40 de persoane fiind nevoite să se evacueze pentru a se salva din incendiul violent.

Panica a cuprins imediat locatarii care au observat fumul gros care trecea pe la geamurile lor. Ei au ieşit în stradă şi au sunat la 112. La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere şi două ambulanţe SMURD. Incendiul a izbucnit la un apartament aflat la parter. Flăcările au fost atât de puternice încât au afectat faţada blocului până sus, la etajul 4. Incendiul a afectat şi apartamentul de lângă, locuinţele de la etajele superioare fiind inundate de fumul dens şi intoxicant. In apartamentul unde s-a produs incendiul nu era nimeni. „A fost afectată o suprafaţă de aproximativ 70-80 de metri pătraţi şi s-au autoevacuat undeva la 30-40 de persoane. Apartamentul este degradat în proporţie de 80-90%”, a declarat Zaharia ReluISU Bucureşti. Pompierii vor stabili acum de la ce a pornit incendiul, potrivit observatornews.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.