În PNL a început competiția internă pentru desemnarea candidaților la viitoarele alegeri locale 2020

Alegeri locale 2020

În Partidul Național Liberal a început competiția internă pentru a desemna candidații pentru viitoarele alegeri locale 2020.

Candidaturile pot fi depuse până pe 15 noiembrie, iar o decizie va fi luată pe 15 martie, potrivit deciziei luate de conducerea partidului. Una dintre competițiile cele mai importante va fi în București, unde Ciprian Ciucu și-a anunțat deja participarea la cursa internă, dar e de așteptat ca liderul organizației, Cristian Bușoi, să intre și el în cursă.

Cum se aleg candidații la viitoarele alegeri locale 2020

La precedentele alegeri locale din București, organizația condusă de Bușoi a înregistrat un eșec major după ce a schimbat trei candidați: Cristian Bușoi, Ludovic Orban, Marian Munteanu și în final Cătălin Predoiu. În 2016, PSD a câștigat în premieră Primăria București, prin Gabriela Firea.

Candidații la viitoarele alegeri locale 2020, la marile primării, vor fi desemnați printr-un sondaj de opinie care va măsura notorietatea, încrederea, intenția de vot și potențialul de creștere. Sondajul va fi coordonat la nivel național și va fi validat prin votul fiecărei organizații.

Cei care vor să intre în campania internă din PNL trebui să depună un program de guvernare locală și ”un plan de câștigare a alegerilor”, dar și o declarație prin care se angajează să îl susțină pe candidatul care va fi desemnat. Din momentul intrării în cursă începe competiția de promovare, iar candidaților le este interzisă atacarea competitorilor.

Dacă există personalități locale care vor să candideze din partea PNL la viitoarele alegeri locale 2020, acestea trebuie să se înscrie în partid, potrivit regulilor stabilite de conducerea partidului.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.