Va fi haos în Piața Unirii din București. Primăria Capitalei anunţă că vineri încep lucrările de modificare geometrică a arterelor perimetrale pentru a fi create benzi pentru transportul public şi pentru maşini.
„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, demarează vineri lucrările de Modificări geometrice ale arterelor perimetrale din Piaţa Unirii în scopul creşterii capacităţii de circulaţie generală şi creării de benzi dedicate transportului public de suprafaţă”, anunţă Municipalitatea, printr-un comunicat de presă.
Haos în Piața Unirii. Ce presupun lucrările
Proiectul, care are ca scop reorganizarea circulaţiei în Piaţa Unirii, se referă la tronsonul dintre strada Halelor şi Splaiul Independenţei, iar lucrările vizează, potrivit Primăriei Capitalei:
– Reconfigurarea insulei situate între strada Bibescu Vodă şi Piaţa Unirii, prin blocarea accesului din strada Bibescu Vodă
– Reconfigurarea alveolelor pentru staţiile STB prin delimitarea benzilor de circulaţie prin intermediul unor spaţii verzi construite cu borduri ridicate
– Delimitarea benzilor de circulaţie dedicate transportului în comun pe mijlocul Pieţei Unirii şi pe partea dreaptă a Splaiului Unirii, prin intermediul marcajelor şi/sau a stâlpişorilor, după caz
– Reconfigurarea insulelor din intersecţia Splaiul Unirii cu Splaiul Independenţei/Piaţa Unirii, respectiv dintre Piaţa Unirii şi B-dul Corneliu Coposu
– Crearea unei benzi auto suplimentare pe Splaiul Independenţei, prin mutarea trotuarului către parc cu 1,8 m
„Organizarea de şantier se va realiza cu afectarea minimă a vecinătăţilor cât şi a circulaţiei auto şi pietonale”, arată sursa citată.
Durata de execuţie este de două luni de la începerea lucrărilor.
Cetățeanul TV