George Manciu susține că autoritățile din București au fost luate prin surprindere de începerea școlii

Ultima rectificare bugetară

Deputatul Sorin Cîmpeanu și noul membru Pro România, George Manciu, au criticat prestația primarilor din Capitală privind starea învățământului la început de an școlar.

„Ca în fiecare an, startul cursurilor pune mari probleme autorităților competente. Fără a avea un program școlar bine structurat, fără manuale sau dotările minime necesare, elevii sunt nevoiță să se întoarcă în aceleași școli murdare, dărăpănate, unele cu toaleta în curte, așa cum este cazul în Sectorul 5, și care nu au nici măcar autorizația de securitate la incendiu”, a declarat George Manciu.

Fondurile europene, ignorate de Primăria Sectorului 2

În București, doar 22 de unități de învățământ din 420 au autorizație pentru securitate la incendiu. ”Deși autoritățile au avut aproape doi ani la dispoziție să facă investițiile necesare și să obțină autorizație, situația este critică. Probabil, autoritățile din Capitală au fost luate prin surprindere de începerea școlii, așa cum se întâmplă de obicei iarna.

S-au întâlnit cu o săptămână înainte de startul cursurilor într-un așa-numit comandament. Abia acum și-au dat seama că este o urgență? Sunt foarte îngrijorat de ce se întâmplă în București la nivelul instituțiilor de învățământ. Am terminat școala 39 din Colentina. Am fost zilele trecute, există același teren în pantă de acum 20 de ani. la fel, am terminat liceul ”Lucian Blaga”. Cum arăta acum 15 ani, arată și în acest moment. Putem accesa atâtea fonduri europene pentru consolidare școlilor, grădinițelor, dar stăm și plângem în fața oamenilor că suntem săraci, nu avem bani. În sectorul 2 există unități de învățământ cărora le lipsește expertiza la cutremur. Sunt părinți care îmi spun că își duc copiii la școli din alte sectoare, de teamă să nu se întâmple ceva. La fel ca în întreaga țară, lipsa opoziției își spune cuvântul. La sectorul 2, blatul din administrație PNL-PSD are consecințe dezastruoase. Nimeni de la PNL nu îl trage de urechi pe primarul Toader să îi spună să mai lase populismul și să treacă la treabă. S-au mulțumit cu diverse funcții și mai trec patru ani în care nu se mișcă nimic. Cât timp lucrurile astea nu se schimbă, nu ne putem aștepta la rezultate mulțumitoare”, a transmis, revoltat, George Manciu.

Prim-ministrul trebuie să pună minsiterele să conlucreze

”Problema în întregul sistem educațional este lipsa de viziune pe termen lung. Eu sunt conștient că problemele nu se pot rezolva mâine, nici într-o lună și nici peste un an. Avem nevoie de o strategie pe termen lung și care să fie pusă în practică indiferent de numele ministrului de la guvernare. Avem nevoie de o abordare constructivă, dar constat cu tristețe o lipsă de comunicare la nivelul Guvernului, însă. Tot acest sistem nu este doar treaba Ministerului Educației, este treaba a 6-7 ministere. Trebuie implicare și din partea Ministerului Sănătății și al Apărării și MAI și, în final, al Finanțelor. Iar primul ministru trebuie să strângă acești oameni, să îi pună la aceeași masă și abia atunci vom avea rezultate”, a punctat și fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.