GALERIE FOTO Gabriela Firea la Tokyo. A luat lecții de apărare la cutremur și a dat o ie românească

Gabriela Firea la Tokyo

În a treia zi de vizită oficială pentru primarul general Gabriela Firea la Tokyo, ea s-a întâlnit cu omologul său Yuriko Koike, de la care a luat lecții de apărare la cutremur și căreia i-a făcut cadou o ie românească.

”Discuțiile au vizat managementul situațiilor de urgență și al traficului, punerea în siguranță a clădirilor cu risc seismic și două evenimente sportive majore care se vor desfășura în cele două capitale în anul 2020: Jocurile Olimpice de Vară 2020, organizate la Tokyo, și găzduirea, la București, a unor meciuri din campionatul european de fotbal EURO 2020. Cei doi oficiali au convenit să pună bazele unei colaborări pe termen lung, prin constituirea unor grupuri de lucru comune în domeniile reabilitării clădirilor cu risc seismic, managementul situațiilor de urgență și reducerea poluării”, a anunțat Gabriela Firea la Tokyo, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primarul general a precizat că Tokyo reprezintă pentru București un model de bune practici în cel puțin două direcții: proiectele de reducere a consecințelor cauzate de producerea cutremurelor și managementul traficului. ”Deși Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic, în ultimii 27 de ani autoritățile locale au reabilitat doar 20 de clădiri, sumă anuală alocată fiind de 1 milion de euro pe an. În ultimii ani, am reușit să restartăm programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic, prin reorganizarea proiectelor de acest tip și alocări financiare substanțiale: doar anul acesta am alocat 10 milioane de euro, iar că rezultat, avem în lucru, în acest moment, peste 41 de clădiri. Majoritatea clădirilor aflate în consolidare sunt construite în perioada anilor 1900, se află în centrul Bucureștiului, o parte dintre ele fiind monumente istorice”.

La rândul său, primarul și guvernatorul Yuriko Koike și-a manifestat deschiderea pentru colaborarea cu Bucureștiul și a apreciat că, având în vedere gradul ridicat de risc seismic al metropolei, principala preocupare a Guvernului Metropolitan este, în acest moment, de a continua acele proiecte prin care să minimizeze riscurile la care este expusă populația în caz de producere a unui seism major (de peste 6,7 grade pe scara Richter). Este vorba de asigurarea suplimentară, prin anumite tehnologii, a podurilor și pasajelor, a școlilor, spitalelor și centrelor medicale, sau ignifugarea imobilelor din lemn din anumite cartiere rezidențiale.

Gabriela Firea la Tokyo. Cadouri simbolice

La finalul întâlnirii, cei doi oficiali au făcut un schimb de cadouri simbolice: Gabriela Firea i-a oferit guvernatorului Yuriko Koike o ie românească, că simbol al aniversării, în România, în acest an, a Centenarului Mării Uniri, și un telefon vechi, în contextul în care, la Tokyo, medaliile pentru sportivi sunt confecționate din componente care provin din aparate uzate, în cadrul unei campanii de protecție a mediului. Gabriela Firea la Tokyo a primit din partea oficialului nipon un model identic cu medaliile oferite în prezent în cadrul competițiilor sportive de la Jocurile Olimpice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.