Fostul primar al Polieştiului Iulian Bădescu a ieşit din spatele gratiilor. El va sta în arest la domiciliu

Iulian BădescuÎnalta Curte de Casație și Justiție a decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul fostului primar al Ploieștiului Iulian Bădescu, trimis în judecată pentru corupție.

Decizia nu este definitivă. Iulian Bădescu a fost trimis în judecată pe 26 mai, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar, au fost trimise în judecată sub control judiciar două angajate ale Primăriei Ploiești — secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale).

Ancheta în acest dosar a vizat, inițial, faptele de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ea fiind ulterior extinsă de procurori și pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar și în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.