Foştii şefi ai Jandarmeriei, la un pas de puşcărie după ce au ordonat măcelul din Piaţa Victoriei, pe 10 august 2018! Decizia judecătorilor

Mitingul din 10 august nu e al nostru, al Diasporei
Foto: Digi24

Tribunalul Bucureşti dezbate astăzi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în Dosarul 10 august. Fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial, pe 4 august anul trecut, soluţia de clasare a dosarului şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Tribunalul a amânat deja de două ori dezbaterile în acest dosar. Foștii șefi ai Jandarmeriei urmează să fie cercetaţi pentru mai multe infracţiuni printre care abuz în serviciu şi participaţie improprie la purtare abuzivă.

Curtea de Apel Bucureşti, instanţa sesizată de DIICOT, a decis pe 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Acuzații în Dosarul 10 august

Foștii șefi ai Jandarmeriei urmează să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în Dosarul 10 august şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali – Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.