Evaluare Națională. Cadre didactice și elevi depistați cu coronavirus, înainte de examene

FOTO: geralt/Pixabay.com
FOTO: geralt/Pixabay.com

Directorul-adjunct al unui liceu din Iaşi a fost confirmat cu noul coronavirus. Este vorba despre o profesoară de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza”.

Ea a fost în ultimele zile în unitatea de învăţământ pentru pregătirea examenului de Evaluare Naţională, care începe luni, 15 iunie 2020.

De asemenea, un elev de clasa a VIII-a de la Școala gimnazială „Vasile Conta” din Iaşi a fost diagnosticat cu Covid-19. El nu a participat însă la lecţii de pregătire pentru evaluarea naţională.

„S-au confirmat încă două cazuri de infecții cu virusul COVID. Este vorba despre o doamnă profesoară de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” și un elev de la școala „Vasile Conta”. De ambele cazuri am aflat întâmplător”, a declarat Laviniu Lăcustă, președintele  Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, potrivit digi24.

DSP a început o anchetă epidemiologică

DSP a început o anchetă epidemiologică la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Iași . Toţi colegii cu care cadrul didactic bolnav a intrat în contact se află acum în izolare la domiciliu.

Ce spun autorităţile locale

Autorităţile locale spun că examenul se va putea desfăşura în condiţii optime. Profesorii au fost înlocuiţi în ultimul moment.

„În momentul acesta se desfășoară o anchetă epidemiologică. DSP va fi cel care va stabili măsurile care se impun pentru acest caz. Cadrele didactice care au intrat în contact cu doamna director-adjunct nu vor fi prezente luni la examen. În ceea ce privește cazul de la „Vasile Conta”, este vorba de un copil a cărui mamă fiind asistent medical a fost, de asemenea, confirmată cu coronavirus. Doamna este internată în spital. În momentul de față, copilul nu prezintă simptome. Dar se află la domiciliu în izolare. De precizat este că acest copil în perioada de 2-12 iunie nu a participat la activitățile de pregătire față în față organizate de școală. Copilul nu va fi prezent la examen luni, Va susține examenul în perioada specială 29-30 iunie”, a precizat duminică Irina Prodan, inspector școalar la Iași.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.